03 iulie 2018

[regulă] Cântărețul (ca un ghid)

(foto: Terri Heisele)

Când cânți o cântare te angajezi să fii ghid celor ce te ascultă. Îi iei cu tine într-o mică plimbare. Comparația fiind făcută, nu e greu de înțeles că:

- trebuie să știi drumul, e urât să se trezească oamenii pe care-i porți că s-au rătăcit prin ceva junglă din care nici tu nu mai știi ieși (adică să știi bine melodia și versurile)

- trebuie să te împiedici cât mai puțin (adică ți-ai repetat-o suficient)

- e frumos să ai elemente surpriză, doar nu-i duci printr-un deșert (adică îți planifici un mers al piesei, ce lucruri faci ca ea să fie mai interesantă, nu o cânți monoton)

- e frumos să ai locuri de ținut minte, acele popasuri dintr-o drumeție unde stai și zici: Uau! (nu știu nici eu cum, dar se poate, încearcă)

- e bine, totuși, să fie o plimbare previzibilă într-o anumită măsură, să aibă omul o idee despre unde vrei să-l duci de la bun început (asta înseamnă să ai o introducere potrivită cu cântarea și pe care să o faci similar de fiecare dată când o cânți - aaa, e piesa aia! Alternativa: introducerea e un moment bun să-ți pierzi credibilitatea. Prefă-te că nu știi în ce gamă ți-ai repetat-o sau că nu mai știi ritmul piesei, că nu mai știi bine melodia cum începe... și s-ar putea să faci o plimbare fără însoțitori.)

- e bine ca traseul să fie de o lungime și dificultate potrivită. E complicat când se plânge lumea că s-a întâmplat opusul. (Să fim serioși: cine vrea o piesă cu mai mult de 4 strofe? Mai lungă de 3 minute? Sau care urcă în niște tonuri atât de sus că transpiri? Vor fi probabil câțiva... puțini. Dar în momentul în care lași impresia că pe tine însuți te obosește piesa, ce așteptări ai de la ascultători?)

- e perfect să nu mergi prea repede, dar nici prea încet. În funcție de traseul ales, reglezi pasul în așa fel încât să nu se piardă lucrurile frumoase de observat, dar nici să nu lași gândul ăla: Oare ajungem azi la destinație? (Cred că ai auzit și cântări frumoase cântate atât de repede încât se pierde farmecul, dar și atât de rar încât te așteptai să te oprești cu totul în mijlocul drumului, să faci popas cu sicriul până mai citește părintele niște cuvinte din Scriptură. Se numește tempo și nu e bătut în cuie. Dacă vrei să transmiți senzație de epuizare trebuie doar să cânți tot mai rar spre sfârșitul piesei, până când ghidul-erou predă armele spre a intra în istorie. Dacă vrei să transmiți ideea de timp limitat sau prost planificat, grăbește-te, din ce în ce, până când la final: oh, da, era aproape să prindem avionul... Tempo-ul nu e bătut în cuie, dar justifică-ți modificarea lui.)

- ai o responsabilitate. Nu ești oricine acolo. Ai ales un traseu pe care îl prezinți unor oameni. Nu da nici măcar o clipă senzația că ai ajuns din întâmplare acolo, sperând să le faci un timp plăcut, doar pentru că ți-au dat ei impresia că nu au cu ce și-l umple. (Unul dintre cele mai ridicole momente e să ieși în față cu un grup să cânți o piesă serioasă și așa din senin să te afli că-ți vine să râzi și nu te poți opri. Și e foarte ușor să ți se întâmple. Încearcă să fii primul care gustă traseul: dacă le prezinți locuri triste, fii sobru, dacă îi duci printr-o zonă luminoasă, fii vesel. Fii totuși natural, nu exagera cu expresiile feței.)

- pune suflet (Pune suflet! Se simte. Ai emoții? Lasă-le să se simtă. Da, pot fi obstacole, dar fă-le mijloc de a te apropia de ascultători.)

- fii prezent unde ești. Nu-ți trebuie moment de panică mai bun decât să constați că ghidul s-a pierdut. Nu mai e cu tine. Sau s-a accidentat. A făcut o entorsă urâtă. (Asta înseamnă tot ce nu s-a spus. Nu scapi din mână lucruri, nu calci ghivecele cu flori, nu pici de pe scenă. Dar mai ales nu dărâmi niciun vers, lași fiecare silabă la locul ei, nu sugrumi niciun cuvânt.)

- fii uman. Nu ești ghid robot. (Dacă ceva ți-a scăpat, nu te panica, continuă cu curaj. Dar încearcă mai bine data viitoare. Nu lăsa regulile, însă, să-ți ia plăcerea de a cânta. Valabil și pentru timpul când repeți: acesta trebuie să-ți crească elanul de a te manifesta în muzică, nu să-ți stoarcă și ultimul suflu.)

Acestea fiind spuse, cred că e mai ușor și să-ți alegi piesele pe care să le cânți. Așa cum nu poți fi ghid pentru orice traseu dat, nu poți fi cântăreț pentru orice piesă dată. Dar poți, în lumea ta, să fii cel mai bun ghid. Și ce altceva ar vrea cei din sală când ieși în față decât să simtă un pic din ce simți?

Călătorii plăcute! Și eu vreau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu