02 iulie 2018

[gând] Rănile tale și rănile lui Dumnezeu


Ne simțim răniți când un mesaj transmis cu drag nu primește răspunsul așteptat. Când avem impresia că un telefon nu ne aude (în mod intenționat). Când o poartă se zăvorăște la apropierea noastră.

Însă te-ai gândit vreodată cum Se simte Dumnezeu când e respins? Te-ai gândit cum Se simte când chemarea Lui caldă te găsește ascunzându-te? Te-ai gândit vreodată cum Se simte când, bătând la ușa inimii tale, e nevoit să insiste?

S-au cutremurat ființele cerești de priveliștea de pe dealul Golgotha. S-a cutremurat și pământul.
Pentru că niciodată n-a cunoscut o inimă mai multă durere ca atunci. Acolo Dragostea supremă și-a găsit respingerea.

Acolo unde n-a rămas nimic ce El ar fi putut da pentru a câștiga atenția omului, noi am lăsat răni a căror amintire va dura cât veșnicia.

„În urma lui Isus mergea o mare mulțime de norod și femei care se boceau, își băteau pieptul și se tânguiau după El. Isus S-a intors spre ele și a zis: "Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeti pe Mine...”” (Luca 23:27-28)

Omul durerii a băut singur paharul amar. În întregime. A refuzat oțetul, a refuzat compătimirea, iar din coasta Lui străpunsă au curs apă și sânge. Moare respins de oameni și cumplit ispitit să creadă că Tatăl Său L-a părăsit pentru totdeauna.

Când ești pus pe drumul crucii, în loc de autocompătimire și îndepărtare, alege opusul. Apropie-te de El. Fă din rănile inimii tale ferestre. Deschide-le larg în rugăciune spre Cer, iar sufletul ți se va umple de lumină. Și din inima ta „vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (Ioan 7:38)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu