01 iunie 2018

[gând] Greierul și matematica


Greierul e o ființă despre care nu știm mare lucru. Ni s-a spus că toată vara cântă și apoi iarna cere de la furnică mâncare. Și ni s-a spus că furnica îl trimite acasă cu mâna goală, să cânte în continuare, dacă doar cu asta s-a ocupat în loc să adune lucruri în cămară.

Și apoi te gândești de ce ar scorni omul o așa poveste.

În realitate greierii nu mor iarna de foame. Uite-i din nou și vara asta cântând. Concluzia e simplă: fie greierul face multe activități în timp ce cântă încât muzica nu-i afectează deloc bunăstarea familiei, fie serviciile lui în domeniul muzical sunt apreciate și răsplătite frumos de către furnici sau alte vietăți.

Înmulțește asta cu numărul greierilor de pe planetă. Ai înțeles.

Noi - oamenii - nu agreăm ideea că poate exista un popor întreg care să fie compus din indivizi - unul și unul - toți faimoși, toți talentați, toți apreciați, toți cu o situație financiară bună, toți fericiți.

Da, furnica e harnică. Și e înțeleaptă. Adună mereu, nu stă. Dar cred că e și lacomă în hărnicia ei dusă la extrem.

De câte ori au venit hoardele de greieri să-ți golească bucătăria de bunătăți? Vezi? Dar furnicile? Hmm. Sunt mereu gata, ca oamenii, să adune. Să adune lucruri. Lucruri, lucruri.

Poate-ți amintești când s-a rătăcit un greieraș și ți-a cântat până l-ai găsit și l-ai dus afară. Poate era un sol cu rugămintea să-i reconsiderăm istoria.

De la furnică am învățat înmulțirea prin adunări repetate. Și-o ținem pe calea asta indiferent cât de lacomi, reci și triști ne face. Poate greierul înmulțește altfel. Poate că un strop din matematica lui ne-ar da motiv de a cânta în fiecare zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu