09 mai 2018

[regulă] Al meu, al tău

(foto: Carlos Paes)

Când ești mic, asta e regula: ce-i al tău e-al meu. Pui ochii pe un obiect, îl prinzi și îl bagi în gură. Dacă l-ai văzut îți aparține. Te întorci de la copiii din vecini sau de la grădi cu buzunarele pline de jucării. Te cerți pentru o bomboană. Urli dacă cineva îndrăznește să-ți încalce regula.

După ce mai crești: ce-i al meu e-al meu. Cine mi-a luat pixul? E camera mea! Nu-ți pică bine când cineva îți folosește un lucru fără să ceară și să primească permisiunea.

Pe urmă, dacă reușești să te maturizezi: ce-i al meu, e-al tău. Sigur îți ajung 50 de foi? Îți dau tot topul. Îmi aduci ce-ți rămâne. Am și pix roșu, și verde dacă vrei. Și creioane.

Doi prieteni erau în vizită la cineva. Gazda ospitalieră pune pe masă două mere. Unul dintre ei se-aruncă și ia mărul mare și frumos. Celălalt ia ce a rămas - mărul mai mic și mai puțin arătos. Pe urmă, când sunt numai ei, vrea să-și sfătuiască prietenul, cu gând bun:
- Măi, nu se face așa...
- Tu cum ai fi făcut?
- Păi, aș fi luat mărul mic.
- Pe ăla ți l-am și lăsat. Fii mulțumit.

Purtăm cu noi ceva din fiecare nivel. Uneori ne-nțelepțim, alteori o dăm în mintea pruncilor. Mai are lumea ce povesti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu