13 mai 2018

[motivație] Așa. Și?

(foto: Colin Adamson)

Ai observat ce ușor impresionai oamenii când erai mic?

Trebuia doar să legi două silabe, să faci doi pași, să înveți să mergi singur la WC, să nu încurci pantoful stâng cu cel drept, să povestești ce ai visat. Și spectatorii izbucneau de bucurie.

Apoi ai urcat câte un nivel. Ai învățat tabla înmulțirii. Ai învățat să mergi pe bicicletă.

Ai învățat că banii înainte să-i dai din mână se țin câteva zile în portofel. Nu pentru că s-ar înmulți acolo, ci ca să știi mai ușor care ți-s poftele de pus în cui. Și-apoi ai înlocuit cuiul cu un piron, care să le țină pe toate.

Și brusc, cu cât ai învățat mai multe - zici tu - cu atât spectatorii sunt mai puțin impresionabili.

Te dai peste cap. Așa. Și? Păi, parcă prima dată au râs toți. Și ce dacă? Păi, să râdă măcar unul. Eh. Între timp... a trecut timpul...

Și dacă a trecut timpul, nu te mai ia nimeni în brațe dacă înveți un cuvânt nou, fie el cât de frumos. Poți să legi kilometri întregi de pași fără să fii observat. Poți să cutreieri toate țările și poate n-o să faci impresia aia pe care ai lăsat-o când ai rezistat prima zi la grădiniță fără părinți.

A trecut timpul. Rău personaj, că întoarce lucrurile cu susul în jos.

Nu faci cam multe pentru un: „Așa. Și?”...?
Dacă vrei să vezi pe unde duce drumul, doar uită-te la oameni care sunt câțiva ani înaintea ta. Dar ai văzut deja câte face un părinte pentru aceeași reacție scurtă: Am observat. Și?

Și cum timpul nu trece doar pentru oamenii luați în parte, ci și pentru omenire, pare că cu cât învățăm mai mult cu atât suntem mai greu de surprins. Încearcă să-ți imaginezi lucruri care ar mai impresiona plăcut omenirea. Cu siguranță vei găsi... dar compară-le cu cele care impresionau omenirea mai demult. Nu-i așa că spectatorii bat mai rar din palme a bucurie?

Acesta e drumul. Și pe unde trece timpul, lucrurile se strică.

Deci dacă vrei să faci ceva ce contează, ia-o înaintea timpului. Oamenii care sunt cu ceva timp înaintea timpului contemporanilor lor sunt cei care au impresionat. Dar nu-s mulți.

Mai e varianta simplă: caută locurile pe care timpul le ocolește. Schimbă două vorbe cu un bătrân care stă pe o bancă seara. Sau bucură-te de primele două silabe rostite de un copil, de primii lui doi pași, de primul șiret legat cu un singur nod, de fiecare desen cu soare zâmbitor. De primul mers pe trotinetă, de un bacalaureat luat cu succes, de un prim loc de muncă pe care un prieten l-a obținut.

Bucură-te așa cum se bucurau spectatorii tăi în urmă cu ceva ani. Care probabil nu-și vor fi dat seama încă ce mult te-au impresionat prin reacțiile lor.

Timpul oricum trece peste toți. Dar când dai un zâmbet, fie el și unul dintre cele pe care le-ai primit nu știu când și pe care le țineai în pod negăsindu-le loc... când dai un zâmbet, la fel ca atunci când primești unul, bagi bețe în roțile timpului. Și până și le repară, poți să lași și să primești impresii care nu se șterg.

Așa. Și?

O să descoperi lucrurile pe care timpul nu le strică.

Așa da!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu