21 mai 2018

[eh] Bibola, popa și iadul


Poți să-l cauți prin dicționare, dar cuvântul e: bibolă, cu accentul pe prima silabă, evident. Așa se numește la noi în sat animalul ăsta. Femeia bivolului.


Și de obicei e la plural: bibolii (îl scriu cât mai corect - cum se aude). Că așa merg ele, împreună, la pășune și înapoi.

Ș-apoi vorbesc oamenii despre care brânză și care smântână e mai bună: aia de vacă sau aia de bibolă.

Poți să-i zici și biboliță sau bivoliță, cu accent pe penultima silabă.

Acum, că termenii sunt lămuriți, pot să vă zic povestea.

Într-o zi, pe când eram profesor, nu mai știu despre ce era dialogul (oricum despre altceva), când unul dintre elevii de etnie romă îmi zice cu hotărâre, ca și cum ar spune un mare adevăr nepopular:

- Popa merge în iad! Cu bibolilii... (și ca gest teatral - o cantitate dublă de dezgust pe ultimul cuvânt din fiecare propoziție)

Și mă uit la el așteptând continuarea, explicația de aur, ceva... că era clar că urmează.

- Pentru că se-mbracă în negru! (zice scurt, cu pocnete de artificii pe fiecare consoană)

Apoi zâmbește satisfăcut, ca atunci când, la matematică, umpli o tablă de calcule și ajungi la q.e.d. S-a demonstrat ce era de demonstrat.

Haha. Ai grijă la negru. Dar n-ai vrea să porți nici roșu dacă întâlnești bibola.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu