01 martie 2018

[1.3.18] Țurțuri

(foto: M. Maggs)

În primul rând le trebuie frig. Apoi câte un strop de lumină, unul de căldură... și din nou frig.

Așa cresc în liniștea lor țurțurii... când totul în jur e o pagină albă a unui jurnal ce stă să-nceapă a fi scris la venirea primăverii.

În liniștea lor și ideile cresc la fel. A gândi la rece, există și nu există, deci, în același timp.
E atât de frig cât de puternic trebuie să fii. Și e atât de cald cât trebuie să ți se topească inima de gheață.

Iar vinovată e doar raza de lumină. Care l-a crescut și l-a făcut să strălucească.

„Lumina aceasta era adevarată Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.” (Ioan 1:9)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu